As fi vrut sa nu mai zboare asa, fara sens, spre alte meleaguri. Sa ramana doar cu mine. El si cu mine. Atat. Ar fi fost mult mai bine. Si ma tot tocmesc cu el, sa nu mai plece. Dar noaptea, nu am cum sa-l opresc sa nu faca ce vrea el. E ceva mai puternic decat propria-mi constiinta si stapanire de sine care il trimite spre altcineva. In somn, ma tot rog sa nu se mai duca acolo... Dar pleaca, iar si iar. De atatea ori am incercat sa-l controlez, dar in ultima perioada am obosit. Oare de ce, tot ceea ce tine exclusiv de mine reusesc sa duc la bun sfarsit, dar cum intervine in ecuatie si un alt factor...ma dau batuta asa de usor. Pleaca si se intoarce cu imaginea care mi-o doresc atat de mult sa devina realitate. E ca un balonas de sapun...traverseaza kilometri si kilometri ca in momentul in care ajunge la mine sa se sparga, sa ma trezesc si sa-mi dau seama ca a fost un vis. Si ma supar...pe mine, pentru ca nu am putut sa fiu mai categorica si pentru ca nu l-am pastrat doar pentru mine, cu mine, doar cu mine, nu si cu altcineva. Daca-mi intalnesti vreodata gandul, caci el zboara spre tine, nu rade de el, intelege-l si raspunde-i in vreun fel, orice fel. Eu nu pot sa-l opresc sa zboare spre tine, poate ca tu poti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu