R.I.P

Moartea reprezinta desavarsirea vietii. Odihna. Renasterea. In fiecare seara noi murim un pic, dar doar un pic, pentru a reincepe ciclul vietii. Dormim. E somnul din fiecare seara. Sunt unii dintre noi care, si in aceste momente sunt agatati de viata, sunt cei care viseaza. Si zorii diminetii ii apuca mai obositi decat erau inainte sa patrunda in lumea fantasmagorica a iluziilor si a abisului.
Se intampla o data, o singura data in viata, sa nu ne mai trezim. E odihna vesnica. Nu stim cand vine, de ce vine atunci sau cum vine.
Emil Cioran afirma ca:"Omul accepta moartea, dar nu si cursul mortii sale; sa mori oricand, dar numai cand ti-e dat sa mori nu." Ciudat, dar adevarat. Si mai ales, specific fiintei umane limitate, ce crede si vrea sa infrunte imposibilul, ce crede ca are un cuvant de spus in toata povestea pe care o reprezinta existenta pe pamant.
Cand plangem pe cineva pentru ca nu mai e printre noi, ne plangem de fapt pe noi. Dintr-un egoism extrem. Pentru ca ne amintim ca viata noastra e finita si pentru ca ne dam seama de cat de greu ne va fi noua fara respectiva persoana. Deci teoria lui Kant functioneaza si aici.
Atunci cand se trezeste moartea, adorme viata si invers. Dar niciodata amandoua deodata, in acelasi timp. E un soi de intelegere tacita intre ele.
Se spune ca dupa moarte exista viata vesnica. Atunci de ce nu ne sinucidem cu totii pentru a avea parte de nemurirea atat de mult dorita? O alta intrebare inchisa. Chiar exista o viata mai buna? O lume mai buna?
Moartea nu are un ceas la care sa se uite atent, in momentul in care patrunde in trupul omului pentru a pleca cu spiritul lui. Nu conteaza de cat timp era respectivul in lupta continua pe care o reprezinta viata. Moartea vine, ia ce are de luat, ce e al ei, de fapt si de drept, si pleaca.

Dumnezeu sa te odihneasca!
Rest in peace.